Anunțuri importante
Informații actualizate în timp real pentru vizitatorii Republicii lui Moș Crăciun.
Închidere circulație pe str. C. D. Gherea în weekend, pe durata Târgului de Crăciun
Începând cu 6 decembrie 2025 și până la 11 ianuarie 2026, circulația rutieră pe str. C. D. Gherea (tronsonul B-dul Republicii – str. Basarabilor) va fi închisă sâmbăta și duminica, între orele 18:00 – 21:00.
Accesul riveranilor se va face prin intersecția Gherea – Basarabilor.
Toate restricțiile de trafic sunt actualizate în Waze. Recomandăm folosirea aplicației pentru rute optime și evitarea aglomerației.
Deschiderea Târgului de Crăciun se mută pe 30 noiembrie - duminică din cauza vremii
Municipiul Ploiești se află sub un cod galben de ploi însemnate, prognozat pentru intervalul 28–29 noiembrie. Pentru siguranța participanților, deschiderea Târgului de Crăciun – Republica lui Moș Crăciun – a fost decalată cu o zi.
Noua dată: Duminică, 30 noiembrie 2025, ora 18:00, esplanada Palatului Administrativ – aprinderea luminițelor de sărbătoare.
Vezi mai multe detaliiAu fost aleși cei 4 copii care vor aprinde luminițele de Crăciun în Ploiești
Vineri, 28 noiembrie 2025, la ora 18:00, într-o transmisiune live, primarul Mihai Polițeanu, alături de prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, au realizat extragerea oficială a celor 4 copii care vor apăsa butonul magic al aprinderii iluminatului festiv în Ploiești.
Cei mici vor da startul sezonului de iarnă în cadrul deschiderii Târgului de Crăciun – Republica lui Moș Crăciun, un moment așteptat de întreaga comunitate.
Felicitări câștigătorilor și mulțumim tuturor celor peste 2.000 de copii înscriși!
Vezi tragerea la sorțiRestricții temporare de circulație în centrul Ploieștiului, duminică – 30 noiembrie
În contextul reprogramării aprinderii iluminatului festiv, Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat o serie de restricționări rutiere pentru ziua de duminică, 30 noiembrie 2025.
Circulația rutieră va fi oprită în intervalul 17:30 – 21:00 pe Bulevardul Republicii (între str. Vasile Milea și str. Gheorghe Lazăr), precum și pe str. C. D. Gherea (tronsonul B-dul Republicii – str. Basarabilor). Măsurile sunt necesare pentru buna desfășurare a momentului aprinderii luminițelor și a deschiderii Târgului de Crăciun.
Vezi mai multe detaliiRecomandări pentru o vizită liniștită
Câteva sugestii utile pentru a te bucura în siguranță de Republica lui Moș Crăciun.
- Verifică programul înainte de plecare. Unele momente artistice și activități depind de condițiile meteo.
- Folosește, pe cât posibil, transportul public. Zona centrală va fi aglomerată, iar anumite străzi pot fi închise temporar.
- Dacă totuși ești nevoit să te deplasezi cu mașina personală, folosește aplicații de navigație (ex. Waze). Restricțiile de trafic și rutele alternative sunt actualizate constant.
- Respectă indicațiile personalului de securitate. Echipele de ordine sunt acolo pentru siguranța tuturor. Urmează-le recomandările!
- Ai grijă la obiectele personale. Păstrează portofelul și telefonul în locuri sigure, mai ales în zonele aglomerate.
- Îmbracă-te adecvat vremii. Târgul este în aer liber, iar seara temperaturile pot scădea semnificativ.
- Stabilește un punct de întâlnire. În special dacă vii cu cei mici sau cu un grup mai mare.